Asociaţia "PRO-VITA - pentru născuţi şi nenăscuţi" - filiala Craiova
Imagini cu copii avortati Viaţa este un dar de la Dumnezeu; El este Autorul, Creatorul şi Izvorul ei, al vieţii omului, ca şi al întregii biosfere.

Viaţa este un dar şi se cere multiplicat în iubire; în aceasta constă misterul şi ţelul iubirii conjugale. De aceea, alcovul conjugal, ca şi leagăn al iubirii, este ambientul cel mai potrivit pentru zămislirea vieţii.

Viaţa umană se întoarce la Cel ce a dat-o; cel ce se bucură de dar nu poate dispune nici suprima viaţa.

Fiind dar divin, este deplină, depăşind graniţele spaţiului şi timpului; ea este un dar de la început. Nu devine dar pe parcurs. De când Dumnezeu o dă şi tot Dumnezeu o ia, viaţa ramâne un dar. Atentatul la adresa vieţii - în faza ei iniţiala (avortul şi anticoncepţionalele), sau în faza ei adultă (crima), ori finală (suicidul şi eutanasia) sunt atentate la adresa lui Dumnezeu, căci El se dăruieşte pe Sine împreună cu darul.

Atentatul la adresa vieţii este un atentat la adresa lui Hristos. Boala poate fi privită ca o participare la suferinţele lui Hristos. În virtutea chipului lui Dumnezeu din om, uciderea este un atentat la adresa lui Hristos. Iar avortul este o crimă ce-L interesează direct pe Hristos.

Noutati in site:

Mami, inima lui bate!
O campanie pentru viata in colaborare cu Radio Logos si A.S.C.O.R. Craiova in perioada 6 Iunie 2007 - 6 Iulie 2007

A fi sau a nu fi
un articol de Pr. Savatie Bastovoi

"Omul sfinteste locul"
Emisiune despre Asociatia Provita - pentru nascuti si nenascuti la Radio Romania International

Inregistrari audio/video noi:

Cine se teme de copii?
emisiune Radio Logos in colaborare cu Provita Craiova

Dragostea in vremea ciumei
Conferinta Pr. Savatie Bastovoi, 1 Iunie 2007, Sibiu

Dreptul la viata al fiecarui om
Conferinta Pr. Nicolae Tanase ce a avut loc in Timisoara pe 9 Mai 2007

2% PENTRU VIATA
Ajutati-ne cu 2%!
AVORT.RO - Adevarul despre avort